Drumul cu trenul e ceva uau. Tot timpul apare ceva nou. Asta e clar.

De obicei îmi place să urmăresc oamenii, să îi aud, să îi analizez. În tren ai timp și nu prea ai ce face. Cartea care vrei să o citești se întrerupe la fiecare gest, cuvânt. Un călător coboară, altul abia urcă, coate și genți care se tot plimbă. Bagaje pe coridor, saluturi cu mâna, conversații cu oameni care îi întâlnești.

Un circ de cuvinte, de haos, de zar.

E trenul unde vezi și auzi ultimele bârfe,vieți înșirate deoarece ai acces la orice.

Îmi vin în minte trenurile din Rusia, un oraș care mi-a rămas în suflet. Un oraș unde totul are o altă dimensiune. După Italia unde și acolo trenurile te atrag în călătorii. Ceea ce nu pot spune și despre România. NU Încă.

Călătoria mea începe într-o dimineață cu un traseu de 5 ore. Mă așez în scaunul tapițat care mi se pare tot timpul că se face din ce în ce mai mic și incomod. Straniu.

Geamul aburit ca o cafea într-o dimineață geroasă. Călătorii pe scaune înșirați, cu gânduri numai de ei știute. Se aud frânturi de conversații, plâns de copil și un câine care vorbește în limba lui.

O mamă își ceartă copila cu un ton în care ne cere să fim toți părtași. O ceartă banală. E vârsta. Vrea să se facă auzită, asta e clar. Bărbatul e ocupat cu altceva nu are timp de fleacurile astea.

În scenă intră o familie: mamă, tată, fiu. Bagaje nu glumă, zici că se mută, dar asta e trenul să plimbe oameni și valize.

E momentul să citesc cartea luată la drum Comisarul Maigret care tot timpul e în căutarea făptașului și pedepsirea lui. George Simenon un autor care a transformat cărțile de detectivi în opere.

Familia se așează pe locuri care nu sunt ale lor. După un timp sunt deranjați de proprietarii drepți la apel. Nu citesc mult că familia se învârte în șir indian căutându-și din nou locul. Se uit la bilet, trag să privească după iar se așterne tăcere.

Oamenii devin preocupați de familia care își caută locul. Loc care în decursul unei ore pe ceas, este căutat, amenințat. Apar la orizont niște vecini de drum care sar în ajutor cu indicații ,sfaturi. Locul tot e un mister.

Apare și controlorul care indică un loc, dispare. E preocupat cu alți călători cărora le caută locurile.

Locurile cu pricina erau luate în posesie de alte persoane.

Într-un final bagajele se plimbă pentru ultima dată și locurile ajung să fie stăpânite de adevărații stăpâni. Respir ușurată.

Îmi place în tren.

Tot în decursul acestei călătorii s-au petrecut următoarele: cineva a urcat în trenul greșit, ceea ce se poate întâmpla oricui. Controlorul relata că a stat acasă pe o perioadă de 3 luni și acum era așa dornic de muncă încât căută locurile pentru persoanele care nu aveau loc și ne mai facea câte o marturisire privind pe geam.

Toți am avut parte de o peripeție în tren. Bagaje pierdute,uitate?O iubire în tren?

Trenul te poartă în călătorii. Nimic nu e ca data trecută.

Un gând despre “Drumul cu trenul

  1. Frumoase, interesante, palpitante si întotdeauna surprinzatoare, mi-au fost cândva, calatoriile pe retelele CFR, fara pandemii si regulamente mascate, dictatoriale. Autentice aventuri ale cunoasterii obiective, pragmatice, reale, naturale, originale.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s